Astenie de toamna...

Iarasi trec printr-o perioada cind imi simt viata ca pe un glont care-mi suiera pe linga timpla. Nu ma omoara, dar nici nu prea ma lasa sa traiesc normal. Scot capul din transeu, il bag la loc. Mai atac, mai inaintez, mai am victorii de duzina. Merg tiris inainte. Si, cumva, am ajuns nici sa nu mai intereseze obiectivele stabilite de generali, cucerirea redutelor si alte prostii. Mi-a intrat un soi de spaima in oase, un stres - inexplicabil, uneori - ca nu mi-am terminat treaba, ca mai am o groza de lucruri de rezolvat, chiar si atunci cind frec menta. Nu ma mai intereseaza sa cistig bani, glorie, sa am realizari mari ori mici si mijloci, materiale ori spirituale, ci doar timp liber in care sa stau sa ma uit fara vreo grija, ore in sir, la bec. Ca la razboi, telul meu e sa scap...


Nene,
Te iubesc metodic, egal, eficace,
De la pupa la prova cu tot cu catarg,
Ca matelotul cuminte ce spala puntea pe branci
Fara sa vada in larg.
Imi pare rau ca nu sunt intotdeauna (sau mai mereu) incantata de hoinareala.