Venise vremea sa ma indragostesc sa ma las pravalita de nesomn pe o piramida de vise sa-mi intind degetele tremuratoare pe fata lucrurilor fara o pricina clara si vantul cald al inimii sa-mi spulbere soaptele spre luna ca pe o tainica chemare... aceeasi intrebare: un singur barbat iti poate fi univers?!
....insemna ca nu mai esti amagit(a), deci ca esti din nou in contact cu realitatea (la fel de valabil si pentru sinonimul sau, deziluzionat(a) – echivalentul iesirii din iluzie).
Deci in teorie, un lucru bun.. In practica, un lucru la fel de bun doar ca de data asta acest “bun” seamana mult mai mult cu un medicament amar si usor gretos decat cu o binefacere…
Nu vreau sa ma lungesc acum cu teoria mai mult decat este cazul, sunt convinsa ca fiecare a studiat partea asta de viata cu varf si indesat! Partea la care vreau sa fac referire in continuare este intrebarea de dupa: Cine este responsabil?
Fenomenul este de obicei urmatorul – avem situatia X care speram sa evolueze in situatia Y (n.r.: speranta poate lua de multe ori aspectul unei convingeri). Si uite-asa speri/esti sigur(a) ca va suna, ca va veni, ca se va tine de promisiune… Confruntati cu realitatea insa, ne dam seama ca situatia X trece prin toate literele alfabetului, mai putin prin cea pe care pariasem noi, si, conform regulilor jocului, pierdem intrega miza (de obicei emotionala). Raspunsul este deci foarte simplu – singurii responsabili in situatia unei dezamagiri suntem noi – noi cei care am confundat realitatea cu proiectiile, visele (sau visurile), ideile, povestile, filmele sau gargaunii personali.
Cum se traduce asta? Scurt pe doi, in faptul ca desi it feels damn good to blame it on the other person, matur si intelept este sa iti asumi responsabilitatea, sa iti inveti lectia, si sa treci mai departe! Si cam asta am incercat si eu sa fac in ultimele 5 paragrafe, motiv pentru care imi permit ca in ultimul sa derapez.
Daca citesti postul asta si stii ca e ceva ce ai promis ca faci si nu ai facut, primeste-l ca pe o dedicatie! [Finutz, nu? :) ]
P.S.: a nu se intelege ca cei care nu se tin de cuvant sunt niste inocenti care trebe lasati in pace – vezi paragraful anterior. Atata doar ca ei sunt responsabili pentru onoarea lor (daca mai exista asa ceva!), nu pentru dezamagirea provocata. Azi am fost dezamagita...but life's go one....:P
Uneori cred ca sunt mai batrana decat o arat. E adevarat ca anumite semne fizice au inceput deja sa apara (de exemplu fire de par alb si incheieturi care scartaie...) dar buletinul zice ca sunt (inca) tanara. Am amici care sunt suparati din cauza problemelor lor sentimentale si cand mi se plang mie ma simt ca o batrana. Am trecut si eu prin genul asta de probleme, stiu cat de urate pot fi dar mi-au trecut si de aceea primul instinct este sa le spun sa stea linistiti ca o sa treaca si, asa cum zicea Tudor Chirila, "mai da-o-ncolo frate ca sunt mii ca ea (sau el)". Ma abtin sa dau astfel de sfaturi pentru ca oricum nu ar ajuta persoana respectiva. Oricum nu ma va crede si nu va intelege. Cea care iubeste intotdeauna va crede ca cel pe care il iubeste este cea mai frumoasa fiinta de pe pamant. Asta pana isi da seama ca de fapt nu este asa, iar defectele gasite incep sa para din ce in ce mai monstruoase pana orice sentiment frumos dispare. In general asta este schema unei relatii, prin problemele astea trebuie sa treci singur ca sa iti dai seama in final ca exista si alte lucruri in viata decat durerile de cap cauzate de iubire. Daca ti-o va spune altcineva nu il vei putea crede. In legatura cu iubirea...cred ca iubirea asta intre doua persoane este o chestie amplificata mult prea mult. Adica...de cand au descoperit oamenii poezia au cantat despre iubire si dupa atatea mii de ani in care omenirea a idealizat iubirea intre doua persoane este normal ca ea sa fie privita de noi toti ca fiind scopul suprem in viata. Ca exemplu, samuraii, ei aveau ca principal scop in viata onoarea si pastrarea ei si ar fi facut orice pentru asta, asa cum unii oameni ar face orice pentru iubire. Alt exemplu este religia sunt unii oameni fanatici, pentru care credinta este absolut totul si nu pot sa vada dincolo de ea... ceea ce vreau sa spun este ca in realitate iubirea nu are importanta care ii este data. Numai ca, de-a lungul timpului vorbindu-se atat despre ea, am idealizat-o, in mintea noastra ea insemnand acum mult mai mult decat este ea in realitate. Multi dintre noi asteapta sa ii loveasca o iubire ca-n filme desi nu fac nimic ca sa faca o astfel de iubire sa existe. Trebuie intai sa stii sa te vezi pe tine, sa te caracterizezi obiectiv, iar daca reusesti sa faci asta o sa-ti dai seama ca tipul ala desteapt, frumos si bogat nu prea are de ce sa se uite la una ca tine. Trebuie sa stii sa-ti vezi lungul nasului chiar si atunci cand visezi anumite lucruri. Pentru ca altfel nu o sa ti le poti indeplini. Oamenii simt nevoia sa se amageasca cu ceva frumos, oamenii trebuie sa spere in ceva ca sa poata trece prin viata. Si de aceea multi viseaza la o iubire ca in filme, cred in ea, o asteapta, in felul asta problemele pe care le au nu ii mai afecteaza atat de rau. Desigur ca vor exista si oameni care vor gasi acea dragoste pe care o viseaza. dar sunt cel putin la fel de multi cei care nu o gasesc. Situatia asta se aseamana mult cu proverbul "vrabia malai viseaza". este frumos sa visezi dar este la fel de frumos si mult mai bine sa-ti traiesti viata in timp ce visezi, sa stii sa profiti si sa te bucuri de ea. Cand vei reusi cu adevarat sa faci asta iti vei da seama ca de fapt dragostea nu este un lucru atat de important pe cat credeai si ca viata iti pune la dispozitie multe chestii cel putin la fel de frumoase, care te vor face la fel de fericit. Totul este sa poti sa vezi aceste lucruri. sa nu fii dintre cei care vad numai scopul lor si nu mai vor sa se uite in stanga si in dreapta.
...cel mai important este sa stii sa vezi. Deci, nu mai caut nimic, nu mai vreau nimic... Va pup, eu, cea plina de intelepciune (cel putin zilele astea)
Si totusi există iubire Si totusi există blestem Dau lumii, dau lumii de stire Iubesc, am curaj si mă tem.
Si totusi e stare de veghe Si totusi murim repetat Si totusi mai cred în pereche Si totusi ceva sa-ntâmplat.
Pretentii nici n-am de la lume Un pat, întuneric si tu Intrăm în amor fără nume Fiorul ca fulger căzu.
Motoarele lumii sunt stinse Retele pe căi au căzut Un mare pustiu pe cuprins e Trezeste-le tu c-un sărut.
Acum te declar Dumnezee Eu însumi mă simt Dumnezeu Continuă lumea femeie Cu plozi scrisi în numele meu.
Afară roiesc întunerici Aici suntem noi luminosi Se ceartă-ntre ele biserici Făcându-si acelasi repros.
Si tu si iubirea există Si moartea există în ea Imi place mai mult când esti tristă Tristetea, de fapt, e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele Cu capul mă sprijin de cer, Tu esti în puterile mele, Desi închizitii te cer.
Ce spun se aude aiurea, Mă-ntorc la silaba dintâi, Prăval peste tine pădurea: Adio, adică rămâi.
Si totusi există iubire Si totusi există blestem Dau lumii, dau lumii de stire Iubesc, am curaj si mă tem.
Adrian Paunescu
luni, 12 aprilie 2010
E ora 23: 00...nu prea am somn....cu toate ca am avut o zi obositoare... ma gandesc la el... Cine este EL? Astept cu nerabdare , sa-l cunosc mai bine... :) M-am indragostit?!
Ia-mi gandurile in palma si mangaie-le pana vor tacea.
1. Am astupat cu un sarut groapa adanca in care am fost impinsa. 2. Am stat singura in umezeala, si mi s-a tocit degetul de cat te-am batut pe umar (sa te intorci spre mine). 3. Mi-am crestat in piele schema castigatoare, si apoi am fost intrebat daca m-am impiedicat de m-am zgariat in halul asta. 4. Am reinventat pasiunea pentru urat ca sa poti dormi in siguranta. 5. Am inchis ochii ca sa pot gresi. 6. M-am ascuns de lucruri ca sa ma pot gandi la fiinte. 7. Am incercat sa ma conving ca raul e bine. 8. I-am urat pe cei pe care-i iubesc, ca sa nu mi se consume iubirea. 9. Am tacut cand trebuia sa fug. 10. Am trait singura, cu cineva. 11. Am refuzat sa fiu adult ca sa pot iubi ca un copil.
Unii insista sa-ti spuna ca “dom’le, nu se poate“. Si, in acest caz, ai doua variante: fie le arati piesa celor de la Directia 5 care spune ca se poate, fie le arati degetul din mijloc. Alegerea fiecaruia.
Iubirea n-are varsta, religii sau culoare Priviti-o ca pe o floare, voi doi ii dati valoare Si doar de voi depinde dac-o lasati sa creasca Pliviti-o impreuna, ca ea sa infloreasca. Si-i fascinant bobocul cand gingas se deschide.... Si viguroasa floarea cand soarele o cuprinde In orice clipa din senin poate veni furtuna DIntr-o gradina cu flori nimic sa nu ramana Dar daca a voastra floare de voi e adapostita Ea poate sa traiasca continuu inflorita, Nu-i va pasa ca-n jur sunt spini sau e verdeata Daca e bine prinsa ea va dura o viata......
Un prieten de-al meu imi spunea ieri nişte chestii cam touching despre EGOISM… Chestii care m-au atins, pentru că m-am recunoscut într-una din “poveştile” lui. O binecunoscută poveste, care a fost, cândva, a mea, a ta, a noastră. “Povestea” lui mi-a trezit nişte amintiri ascunse pe undeva, prin suflet. Mi-a răscolit nişte amintiri şi m-a determinat să meditez asupra unei probleme care de muuult nu mi-a mai dat bătăi de cap.
Mă gândesc de ieri dacă poate exista o relaţie de pură prietenie între un bărbat şi o femeie. Mă gândesc… da, încă nu am găsit un răspuns! Nu ştiu, zău, nu ştiu dacă se poate. Cunosc multe cazuri în care s-a ajuns de la o simplă prietenie la un alt fel de relaţie. Cunosc, de asemenea, cazuri, în care cei doi iubiţi s-au despărţit, devenind cei mai buni prieteni. La varianta 1, dragostea odată destrămată nu a mai putut fi transformată în prietenia de dinainte; la varianta 2, prietenia nu excludea în totalitate sentimentul mai profund… de iubire.
Încet-încet ajung la concluzia că nu poate exista prietenie adevărată între un bărbat şi o femeie. Am avut mulţi prieteni de sex opus, dar la un moment dat am simţit altceva din partea lor, “mai mult”… Sau poate am simţit eu asta pentru ei, alteori!
Am întrebat nişte oameni care au renunţat la iubire şi au rămas prieteni dacă se mai iubesc în sensul acela… Mi-au spus că nu. Dar eu nu cred, pentru că eu nu am văzut relaţie mai frumoasă ca a lor. Se simte când doi oameni se iubesc… trist…
Încă nu am o concluzie. Vreau să aud păreri, cât mai multe păreri. Eu nu cred într-o prietenie sinceră între femei şi bărbaţi. Vreau să mă faceţi să mă răzgândesc sau să îmi întăriţi părerea.
Intr-o zi de primavara ca asta, am căutat o poză pe net. Şi am găsit-o. Îmi era dor de ea, de fata din imagine… Sper că o recunoaşteţi, fetelor! Îmi amintesc cu mare drag cum o desenam pe asfaltul din faţa blocului… cu două codiţe, blonde, cu un breton cu cinci “colţişori”, cu nişte ochi mari, mari de tot… Cine o desena mai frumos? Păi era o fată, Elena, vecină cu mine, care tare frumos o mai desena! (eu eram pe locul 2)
Pe la ora 7 seara se auzea gura lu’ mamitoi (aka mama) strigând: “Geaninaaa, deseneee!” Dar să nu credeţi că doar gura lu’ maica-mea se auzea, nuuu! Imediat apărea mama lu’ Inu la geam, care, şi ea, tot despre aceeaşi “problemă” glăsuia. Numai că Inu era deja “inivitat” altundeva: la mine!!! Şi nu numai el, ci toţi copiii de la bloc. Pentru că eu eram mai “jmecheră”: aveam televizor color!!! Era o minunăţie pe atunci şi tare ne mai plăcea să ne uităm cu toţii la desene… Eram eu, Simona Toma (între timp căsătorită), Elena (plecată în Spania), Inu (electrician acum), Nicu (încă nu a terminat liceul, a rămas de vreo 3 ori)… Ce gaşcă de nebuni aveam!
Dar să nu credeţi că doar la Sailor Moon ne-am uitat, da, de unde! A urmat Kendy, Voltron, Mica Sirenă (aia blondă, nu Arielle), Captain Planet şi mulţi alţii. Astea erau desenele de pe TVR 1 de la 7 seara. Şi tare ne mai plăceau! Şi nu-mi mai aduc acum aminte acum ce desene ne mai plăceau în copilărie… erau multe, multe şi faine. Dacă vă mai amintiţi voi, aştept să-mi scrieţi… Ptr ca seman destul de bine cu ea la caracter, o sa o postez de fiecare data aici...:-)
Azi mi-am luat teme ptr acasa, trebuie sa-mi scriu HACCP-ul pe 6 zile si nu am nici un chef, acum n-am chef de aşa ceva....Daaaaar, na... Deci foarte, foarte busy. Am uitat sa va spun o chestie: hibridul dintre vulpe si sobolan de la mine din parc, chuhuahua boschetara care era sa ma muste pe 25 februarie 2010 si in multe alte dati anterioare, a reaparut din neant dupa vreo citeva saptamini.Azi a venit bucuros gudurandu-se la mine.
Am inceput si eu sa devin mai toleranta, sa inteleg de ce unii dintre vecinii mei il numeau, cu entuziasm, ciine. Ei bine, am descoperit ca e capabil de o imensa afectiune, de nebanuit pe vremea cind rinjea pofticios la bocancii mei. Pur si simplu sare de bucurie cind ma vede, se izbeste cu capul de picioarele mele, face tumbe etc. La scurt timp dupa "cearta" noastra, de m-a facut sa-l gonesc cu geanta, ma mir cum de nu s-a lasat cu bataie, a inceput sa-mi faca vizite, la scara. Urca scarile si ma asteapta la usa, ma insoteste prin cladire, dind dintr-un ciot de coada.
Trebuie sa-l mai imping cu piciorul prin crapaturi, pe sub scari, sa pretind ca nu-l cunosc, cind e vreun om prin preajma, sa nu ma fac de rusine. Se comporta de parca ar fi al meu. Oricum, e cea mai simpatica - si urita in acelasi timp - creatura pe care am vazut-o vreodata. Iti trebuie tupeu, nu gluma, pentru a-ti invinge teama ca, daca il mingai, ai luat de la el ciuma sau lepra. Eu mi-am invins-o. Mi-a devenit cu atit mai simpatic cu cit vorbesc aproape zilnic cu cite o persoana terorizata de muscatura de caine. Dar el, saracul, nu e capabil de asa ceva. La cum arata, ar ramine fara dinti, ca albina fara ac, in urma unui atac mai hotarit. De altfel, din acest motiv, cred ca nici nu risca sa manince. Nu-mi vine alta idee de hrana pentru el decit supa cu paiul. Cred ca traieste doar forta cimpului sau bioenergetic, dintr-o aura, cind neagra, cind roz.
Si ptr curiosi, nop...nimic nou :P...doar soare, muzica si HACCP. Au mai ramas doar 2 zile si plec din Baneasa...yupeeeeee! :D
Azi, cînd să-mi iau un cărucior pentru a intra în Billa, am prins un schimb de replici între un puşti de vreo cincisprezece ani - care probabil o aştepta pe maică-sa să iasă din supermarket; şpilcuit, dintre ăia cu pantofi Puma în picioare, cu freză MTV etc. etc. - şi un aurolac - fără mamă pe care trebuie s-o aştepte; cu tenişi rupţi şi freză aranjată de bătaia vîntului etc. etc. - dintre cei care bîntuie în speranţa că se vor căpătui cu ceva de la cumpărători. O conversaţie amicală. M-am oprit, prefăcîndu-mă că mi s-au dezlegat şireturile. "În Italia?! Tu, băi?!", a fost întrebarea puştiului MTV, care mi-a atras atenţia. "Ce ştii tu? - a întrebat aurolacul, cu superioritate. Strîng bani ca să plec în Italia." "Nici nu ştii unde vine Italia!" "Ce ştii tu?!", a reluat zdrenţărosul, ca pentru sine. Am intrat în Billa, cu gîndul la o salată inedită: ridichi, roşii, ouă fierte, ceapă, caşcaval şi, bineînţeles, salată verde. A ieşit o minunăţie. N-am reuşit să mănînc nici măcar jumătate din cît am pregătit. Apoi a venit Cristina şi am revăzut La strada lui Fellini. Efect covîrşitor, senzaţie de milă, dorinţă naivă de a ieşi pe stradă pentru a-ţi împărţi averea săracilor. Dacă o ai. Mai naşpa e că mai nimeni nu-i în stare să admită că ar avea vreo avere. Mai toţi oamenii pe care îi cunosc îţi vor spune că-s vai de capul lor, sînt campioni ai plîngerii de sine. Inclusiv eu. Ce am eu? Un calculator, care s-a stricat de vreo două ori, un lantic de aur, mostenire de la mama si cîteva cărţi. Însă - vorba Adelei, o colega de apartament, cu care stăteam de vb o data la o bere - "Băi, Geany, sunt oameni săraci, nu ca noi!". Cristina a venit cu ideea că ar trebui să ne înscriem într-o societate umanitară. A calculat că numai din banii de pe creme, lunar, am putea face fericiţi cîţiva nenorociţi de pe stradă. "Aiurea! - au intervenit gîndurile mele. Nimeni nu poate trăi aşa, nimeni nu-i poate rezolva pe ăştia!". Tot ea mi-a povestit că a avut un sentiment de neputinţă atunci cînd a văzut un copil în magazin plîngînd că vrea napolitane. "Lasă, că-ţi iau altă dată - i-a zis maică-sa. Acum n-avem bani." Şi mi-a mai spus Cristina: "Geany - scrie asta în jurnalul tău! -, dacă nu există o lume după moarte unde toată oamenii să poată mînca napolitane, viaţa asta nu are nici un sens". Citez aproximativ. Ce ştiu eu?! Imi revine in memorie imaginea unui aurolac pe care l-am întîlnit în Bucureşti, prin februarie. Aşteptam vînzătorul să-mi prepare o shaorma. Eram hămesita de foame, după o zi de munca în care nu mîncasem nimic. La coadă, aurolacul ţinea 2 lei în mînă. Savura din priviri fiecare bucăţică de carne tăiată pentru prepararea shaormei. Şi acum mă urmăreşte remuşcarea că nu i-am dat 5 lei să-şi ia şi el una. Aş adăuga la raiul Cristinei măcar o shaorma. Colac pe pupaza...azi am imprumutat un amic banii mei de chirie, I have a bad feeling... :)) ah, urata vreme, ploua de dimineata...stii ce-mi lipseste?! Caldura, confortul iubirii, sa ma cuibaresc la piepul cuiva cand afara e furtuna si la tv doar un film vechi, stiri sau meci... Pe unde esti Nemo?! O sa apuc sa scriu despre tine?!...mai sunt 4 luni din asa zis-ul meu jurnal "In cautarea lui Nemo..." :) He, he...si daca nu, continuam o luna, doua, trei... :P
luni, 5 aprilie 2010
"CAND DRAGOSTEA VORBESTE, VOCILE TUTUROR ZEILOR PAR A FI ADORMITE IN ARMONIA RAIULUI" W. SHAKESPEARE
1.Motivul ptr care nu pastrezi legatura cu familia ta este ca nu au e-mai. 2.Ai o lista de 15 numere de telefon ptr cei 3 membri ai familiei tale. 3.Opresti masina in fata casei tale si suni pe celular sa vezi daca e cineva acasa. 4.Afli mai multe bancuri prin e-mail decat prin viu grai. 5.Cand te deconectezi de la internet ai o senzatie groaznica, de parca te-ai fi despartit de cineva iubit. 6.Te trezesti si te conectezi la internet inainte de a-tifi baut cafeaua. 7.Pleci de acasa fara celular, obiect pe care nu l-ai avut in primii 20 de ani ai vietii tale si cand realizezi ca l-ai uitat te intorci panicat sa-l iei 8.Cand intri in clasa ptr prima data, boboc fiind si dai mana cu ei pe care ii intalnesti acolo esti intrebat imediat asl pls 9.Bunica te roaga sa-i trimiti un jpg al tau ca sa-si poata crea un scree saver. 10.Cand citesti toate astea, dai din cap si razi :P
Sunt ultimele vorbe si priviri... Ramas-a cerul doar deasupra mea, Inchipuirea-si face loc flamanda s-atinga tot ce n-a putut afla Tot ce-am stiut se pierde-n amintire. De-ai sa ma intrebi daca imi este bine, imi voi zidi cetati de spini in jur ca sa nu stii nicicand unde m-ascund si ca imi este inca dor de tine...
"Iubirile pierdute:amagiri care odata dureau" Fanus Neagu
Back in Bucharest... M-am trezit din somn (orele 4) cu urmatoarea fraza in cap: ce mai! o viata fara dragoste este asemenea unui an lipsit de primavara... Trei zile minunate acasa...fratele meu, Marian, a venit din Italia ptr a petrece impreuna sarbatoarea Invierii... am o familie...nu minunata, mai mult de atata... Ieri am fost in Brailita, un cartier marginas din Braila. Sunt zeci de secte acolo. Cei mai rai sunt bezpopovii (fara popa). Rusii molocani= se hranesc numai cu lapte, moloco=lapte. Ducibilii ii gatuie pe muribunzi ca sa le ia pacatele. Sunt incredintati ca-i ajuta astfel sa se duca direct in rai. O fac din mila sau contra cost. Batranii pun bani de-o parte, sa aiba cu ce plati in ceasul pe care singuri si-l socotesc plecarii dincolo. CANTEC: - De s-ar muri de urat, Eu de mult eram pamant. Nu l-am gasit pe Nemo nici la mine acasa...inca te caut... si nu ma las pana nu te gasesc :)
NENE IEPURILA Am avut o zi de toti Dumnezeii, dar gata... mă simt mai bine. Oricum, vine o sarbatoare mare asa ca inspira-expira... văd peste (aproape) tot în online, pe site-urile ziarelor, unde pleacă vedetele de Paşte sau prin blogosferă, pe unde pleacă bloggerii de Paste.. înafară de ăia care stau acasă.
Eu una nu stau acasă, de vreo 3 ani numesc Bucurestiul"acasa"... O să fac Paştele la Braila cu nişte prieteni de familie, împreună cu ai mei. Mâine dupa-masa plec, o să revin în oraş luni.. cred. Să aveţi un Paşte minunat toţi cei care mă citiţi, multă sănătate şi împliniri! Paste Fericit!
Intotdeauna este dificil, si pentru cel care asteapta si pentru cel care este asteptat; si pentru cel care simte si pentru cel care nu poate sau nu vrea sa simta. Este greu oricum ai da-o, iar ironia este ca rolurile se inverseaza fara sa iti dai seama de cele mai multe ori, cam cum a patit-o si Scarlett de altfel. Din victima te trezesti vanator, din agresat agresor, din obiect al adoratiei adorator infocat…
A fost cea mai tare pacaleala de 1 aprilie din viata mea! Sa astept 335 la 5: 00 dimineata si 335 ioc! :)) Ca e dreptul lor sau nu sa protesteze nu ma intereseaza....puteau macar sa anunte. Dar nu ma mai mira nimica in tara asta. Fiecare face ce vrea si cum il taie capul. Chiar nu ii interseaza de atatia oameni care merg la munca???? Astazi am respectat prescriptia doctorului: 45 minute de mers pe jos...........................la prima ora!!!!!!!!!! 1)Nu toata lumea isi permita sa ia taxiul pana la munca.Nu toti avem salarii nete de 2400 lei ca sa avem de unde bani de taxi . 2)Greva nu e niciodata "spontana",hai sa nu ne mai ascundem dupa deget! 3)Daca cei de la RENEL sau APA NOVA opresc curentul si apa toti sarim cu gura pe ei,de ce RATB sa aiba alt regim?Nu este platit tot din banii nostri? 4)Hai sa facem toti greva,sa vedem daca celor de la RATB le convine sa nu mai aiba mancare , apa, curent , magazine... Hai sa facem si noi greva si sa nu mai mergem cu RATB-ul macar o saptamana (aia care putem)... Masini sunt, biciclete la fel, metroul nu face greva in acelasi timp cu RATB-ul (sau cine stie). Macar o saptamana, sa vada ca se poate si fara ei... Ce ziceti va bagati? Mama ma-sii de soarta, vb lui M.Badea:"Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!"
Am primit de la Maria leapșa asta. Am reușit să îmi fac timp să creionez (cu luciditate) un crochiu. Vă place sau nu, asta sunt. Cum mă știți sau cum nu mă știți.
Postări
