miercuri, 31 martie 2010

Prea multa munca la 21 de ani :)


Nu ştiu ce am, de vreo cîteva zile mă simt ca dracu' (chiar, de un vorba asta? Cînd spui "mă simt ca dracu'" ar fi de presupus că nu te simţi prea bine. Dar de ce s-ar simţi dracu' prost? Doar dacă nu-i merge vreo drăcovenie. Îmi şi închipui un drac nefericit, cu capul plecat, ros de griji pentru că lumea e din ce în ce mai bună. Şi-atunci înseamnă că, de fapt, cînd îi merge dracului nasol, totul e ok. Prin urmare, dacă mă simt ca dracu' însemnă că lucrurile merg bine. Numai cu drăcoveniile stau prost).

În primul rînd, mi-e somn mereu. Am ajuns să mă culc la 20 noaptea. De obicei, nu adorm înainte de 22. Dimineaţa aplic o veche tehnică de înveselire din copilărie: îmi fixez ceasul să sune pe la 4. Mă trezesc şi opresc soneria, iar pentru cîteva clipe mă invadează fericirea că mai am de dormit o juma de ora. Din nefericire, soneria dă trezirea şi la cainii din poiata de sub fereastra mea. . Probabil ăsta e şi motivul pentru care, din momentul în care aude ceasul meu, tresar înspăimîntati şi se apucă zelos să latre o oră întreagă, neîntrerupt. Eu ii acompaniez, în gînd, cu înjurături. I-aş omorî cu mîna mea. Mizez pe nervii mai slabi ai vecinilor. Cînd plec eu la serviciu, cainii tac mîlc. Probabil sunt leşinati în poiată. Asta e. O slujbă stresantă poate chiar şi să te ucidă.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu